Într-un colț întunecat al pădurii magice, trăia o vrăjitoare pe nume Neghina. Casa ei era șubredă și strâmba, acoperită de iedera uscată, arăta ca un loc în care râsetele vesele se pierdeau și nu se mai întorceau niciodată. Fiecare piatră crăpată de pe cărare suspina, iar ferestrele erau atât de prăfuite încât abia se vedea lumina zilei.

Înăuntru, Neghina își amesteca poțiunile într-un cazan uriaș, care clocotea neîncetat cu licori ale tristeții și terorii.

— Ah, iarăși am făcut o supă de griji, spuse ea, zâmbind în colțul gurii. Toată lumea va simți efectele!

Dar Neghina nu era singură. Pe umărul ei stătea un corb bătrân și ciufulit, pe nume… ei bine, chiar vrăjitoarea uitase cum îl chema așa că îi spunea Corbul, și era suficient. Acesta era atât de mototolit și prăfuit încât părea că tocmai ieșise dintr-o bătaie cu perne.

— Craa-craa! croncăni Corbul, rotindu-și ochii spre Neghina. Târgul Poveștilor de Crăciun se apropie! Toată pădurea va fi plină de zâne, elfi și… veselie!

Neghina se strâmbă.

— Târgul? Veselie? Povești? a rostit ea cu un ton dezgustat. E ocazia perfectă să răspândesc niște panică și tristețe! A trecut prea mult timp de când nu am mai ruinat o sărbătoare.

Cu o voință malefică, Neghina își pregăti poțiunile și încalecă mătura, hotărâtă să meargă la târg și să distrugă veselia tuturor. A zburat deasupra pădurii și, pe măsură ce se apropia de poiana din pădure, lumina strălucitoare a sărbătorii îi pătrundea în suflet ca un ghimpe. Mătura chiar începea să trepideze și să zboare mai încet, aproape împiedicată de atâta fericire.

În poiana pădurii, elfii și zânele decorau brazii cu ghirlande strălucitoare și licurici fermecati, iar colindele răsunau peste tot. Mirosul dulce al cidrului și al cozonacilor plutea în aer.

Neghina, care detesta asemenea momente de bucurie, își strânse pumnul cu furie.

— Toată lumea zâmbește! Trebuie să schimb asta, mormăi ea. Cum pot sa fie aceste ființe atât de fericite? Ha! Lasă că le arăt eu.

Prâsnel, elful mic și bucuros, dansa prin zăpadă, cântând colinde și împodobind brazii. Râdea și se bucura de fiecare moment al sărbătorii. Dar pe măsură ce Neghina se apropia, Prâsnel începu să simtă o neliniște ciudată. Gândurile sale optimiste și frumos colorate se întunecau încet.

— Oof, de ce mă simt așa? se întrebă el în timp ce picioarele lui se afundau în zăpadă. Dacă se vor încâlci ghirlandele? Sau dacă uităm versurile colindelor?

Din umbră, Neghina apăru, cu o mantie neagră fluturând ușor în vânt și ochii ei strălucind diabolic.

— Mvaaai, Prâsnel! șuieră ea, apropiindu-se încet. Îți merge atât de bine cu pregătirile. Dar spune-mi, nu te temi că… s-ar putea întâmpla ceva?!

Prâsnel se opri din lucru și își frecă mâinile, simțind un fior rece pe șira spinării.

— Să mă tem? răspunse el, ezitând. Nu… nu cred… adică... poate doar un pic...

Neghina zâmbi cu viclenie.

— Desigur, desigur, toți greșim. Dar imaginează-ți dacă toate luminile de pe brazi s-ar stinge dintr-o dată sau dacă zânele ar cădea din cer, direct în cozonaci, tocmai când încep să danseze. O, vai! Dar ce dezastru!

Prâsnel începu să se frământe din ce în ce mai tare. Își aminti de câteva greșeli din trecut, când încercase să creeze un decor perfect și sfârșise prin a provoca haos. Teama că va greși din nou îl apăsa din ce în ce mai mult.

— Poate că... n-ar fi bine... poate că ar trebui să... renunț... murmură el.

Neghina, văzând cum îndoielile îl copleșesc, chicoti în sinea ei.

— Renunță, Prâsnel. Sărbătorile astea sunt prea complicate. Lasă-le pe mâna altcuiva.

În acel moment, o rază de lumină strălucitoare străpunse pădurea, iar Zâna apăru, aducând cu ea curajul. Aripile ei sclipitoare fluturau în aer, iar prezența ei lumina poiana, ca un far în noapte.

— Nu subestima puterea poveștilor, Neghina! spuse ea cu fermitate. Chiar și tristețea poate deveni o lecție valoroasă. Fiecare dintre noi are puterea de a răspândi bucurie. Nu trebuie să ne temem de misterele necunoscutului, căci fiecare zi aduce noi aventuri. An de an, ne adunăm aici pentru a celebra bucuria și învățămintele pe care le aduc poveștile, iar ele ne îndrumă să înaintăm cu inima deschisă și plină de speranță!

— Iar tu, Prâsnel, nu lăsa frica să-ți întunece inima. Bucuria vine din curajul de a încerca, chiar și atunci când te temi că vei greși.

Neghina pufni în râs.

— Hah! Curajul? Ce nonsens! Fricile sunt cele care te protejează de greșeli.

Zâna o privi calm.

— Teama ne poate învăța multe, dar nu trebuie să ne conducă. Chiar și poveștile despre greșeli pot aduce lecții importante, dacă știm să le ascultăm.

Prâsnel, simțindu-se mai curajos, se ridică și strigă:

— Da! Chiar și greșelile mele pot fi de folos. Dacă încerc mereu să fac totul cât pot eu de bine și nu renunț, pot să fac lucruri grozave!

Neghina, iritată de această întorsătură, își scoase din mantie sticluța cu poțiune întunecată, hotărâtă să împrăștie groaza și tristețea asupra întregului târg. Dar în acel moment, ceva se schimbă. O amintire veche, demult uitată, îi pătrunse în minte. Își aminti o zi îndepărtată când și ea, la fel ca Prâsnel, râdea și se bucura alături de prieteni. Își aminti cum râsetele lor răsunau printre copaci, și o senzație ciudată o cuprinse.

Zâna își îndreptă atenția spre Neghina, citind ezitarea în ochii ei:

— Neghina, poate că tristețea ta ascunde o poveste pe care ai uitat-o. Dar toate poveștile merită să fie spuse. Poate e timpul să-ți amintești că bucuria poate vindeca până și cele mai întunecate suflete.

Neghina, privind iritată cum Prâsnel și Zâna prind puteri, simțea cum furia o copleșește. Se simțea ca o frunză uscată, măturată de un vânt pe care nu-l putea controla. Mâna ei tremura pe sticla cu poțiunea strălucitoare.

— Ce va fi din povestea voastră? Credeți că bucuria poate învinge tristețea mea? Poate că ar trebui să vă ofer un mic ajutor... șuieră ea, agitând sticluța.

Prâsnel și Zâna se priviră pentru o clipă și apoi izbucniră în râs. Zâna, îi răspunse:

— O poțiune nu ne poate schimba inimile, Neghina. Curajul și poveștile prieteniei sunt mult mai puternice.

Neghina, frustrată, strânse sticluța în mână. Fără să vrea, scăpă dopul, iar poțiunea explodă într-un nor de sclipici care o acoperi complet.

— Eh, se pare că tristețea ta s-a transformat în... confetti.

Neghina, acoperită de sclipici și furioasă peste măsură, își chemă repede mătura. Aceasta veni clătinându-se în aer, ca și cum nici ea nu mai era sigură de direcție. Corbul ei, mereu alături, zbura haotic în cercuri, croncănind dezorientat.

Cu o mișcare bruscă, vrăjitoarea se urcă pe mătură, dar, în loc să pornească grațios, se dezechilibră puțin și aproape că îl doborî pe bietul corb. Într-un final, mătura o luă din loc în zigzag, de parcă nu știa dacă să o ducă acasă sau direct în nori.

Prâsnel și Zâna rămaseră în poiană, privind în direcția în care dispăruse vrăjitoarea.

— Crezi că se va schimba vreodată? întrebă Prâsnel.

Zâna se apropie de Prâsnel și îi luă mâinile între ale ei, oferindu-i căldură și încurajare:

— Orice poveste poate să aibă un sfârșit neașteptat. Poate că într-o zi, Neghina va înțelege că bucuria nu se stinge niciodată, oricât ar încerca ea să o distrugă.

Acea noapte a transformat târgul într-un loc plin de lumină și veselie. Luminile dansau pe ritmul râsetelor elfilor și zânelor, iar căldura sărbătorii învăluia pădurea.

Nenumărate povești au fost spuse, dar în seara aceea, povestea lui Prâsnel răsună în toată pădurea, devenind un exemplu de curaj. Elfii și zânele șopteau despre el cu admirație, învățând că frica și îndoielile fac parte din viața și sunt lecții care te fac mai înțelept.

Crăciunul din acel an a fost o reamintire pentru toți: chiar și cele mai blestemate ființe pot fi schimbate de bunătate și puterea prieteniei. Prâsnel, privindu-și prietenii, înțelese că adevărata magie nu venea din decoruri perfecte, ci din curajul de a înfrunta teama și de a învăța din greșeli.

Iar Neghina? Ascunsă undeva, încă supărată că planul ei eșuase, știa că povestea ei nu era încheiată. Poate, într-o zi, va învăța și ea că bucuria poate vindeca și cele mai întunecate inimi.

Și credeți că la Polul Nord toată lumea este mereu bună și veselă? Oh, nu! Sunt și personaje care preferă să împrăștie răutăți și tristețe, dar nu pentru că se bucură de asta, ci pentru că în adâncul lor sunt ei înșiși triști și nefericiți. Așa sunt Neghina, Grinch și mulți alții, care, ascunși în locuri întunecate, așteaptă momentul să-și facă simțită prezența. Dar despre ei și poveștile lor vom mai vorbi într-o altă zi.

Gânduri pentru inimi mici și mari

Ce este frica?

Frica este ca o mică alarmă care ne spune să fim atenți. Uneori, ne protejează, ca atunci când vedem un câine mare care latră sau când ne apropiem de marginea unei prăpăstii. Frica ne ajută să ne ferim de pericole. În aceste momente, frica devine un prieten, oferindu-ne instinctul de supraviețuire.

Dar, alteori, frica poate să ne facă să ne simțim rău. Poate apărea atunci când ne temem de eșec, de respingere sau de judecata altora. Ne poate împiedica să vorbim despre ceea ce simțim, să ne exprimăm gândurile sau să ne urmăm visele. Această frică ne poate ține pe loc, ne poate face să ne simțim singuri și neînțeleși.

Când este frica de ajutor?

În fața unei situații noi: De exemplu, dacă trebuie să vorbești în fața clasei, frica te ajută să te pregătești și să fii atent. Este normal să simți o mică neliniște!

Când te îngrijorezi în legătură ceva periculos: De exemplu, dacă un obiect este prea fierbinte sau dacă cineva te împinge, frica te ajută să te protejezi și să te ferești.

Când este frica neîntemeiată?

Când te temi să vorbești cu părinții despre sentimentele tale: Uneori, copiii se tem că, dacă vor spune părinților ce simt, îi vor supăra. Dar este important să știi că părinții te iubesc și vor să te ajute. Vor să știe ce simți pentru a te putea susține. De exemplu, poți spune: „Mă simt trist pentru că nu am reușit la test.”

Când te temi că nu ești suficient de bun: Dacă îți este frică să încerci lucruri noi pentru că te temi că nu vei reuși, amintește-ți că toți fac greșeli. Greșelile sunt o parte din învățare! Poate că ai vrea să încerci un nou sport, dar îți e teamă că nu vei fi bun. Amintește-ți că fiecare a început de undeva!

Sfaturi pentru părinți

• Ascultați cu răbdare: când copiii vorbesc despre fricile lor, ascultați-i fără să îi întrerupeți. Arătați-le că este în regulă să vorbească despre sentimentele lor. De exemplu, spuneți: „Te ascult. Vrei să îmi povestești mai mult?”
• Întrebați-i cum se simt: puneți întrebări simple, cum ar fi: „Cum te simți când ești la școală?” sau „Ce te face să te temi?” Aceste întrebări îi vor ajuta să se deschidă.
• Împărtășiți-vă propriile temeri: arătați-le că și voi aveți frici și că este normal. Împărtășind propriile sentimente, le veți arăta că nu sunt singuri. Puteți spune: „Și eu am avut o frică de a vorbi în public, dar am învățat să o depășesc.”
• Învățați-i despre emoții: vorbiți despre diferitele emoții pe care le pot simți, cum ar fi frica, bucuria, tristețea sau furia. Ajutați-i să recunoască aceste emoții și să le înțeleagă.
• Fiți un exemplu: arătați-le că este în regulă să faceți greșeli și să învățați din ele. Împărtășiți momente când ați greșit, dar nu v-ați dat bătuți, cum ar fi: „Când am încercat să fac prima prăjitură, am pus prea multă făină și a ieșit tare ca piatra! Dar am învățat să mă uit mai atent la rețetă, iar acum fac cele mai pufoase prăjituri!”

Știți, frica este ceva normal pe care toți o simțim uneori, chiar și adulții! Când ne este teamă, corpul ne spune să fim atenți. E foarte bine să vorbim despre ceea ce simțim, chiar și atunci când ne este frică. Dacă ne împărtășim emoțiile, ne putem ajuta unii pe alții să ne simțim mai bine. Fiecare emoție, fie că este frică, bucurie sau supărare, ne ajută să învățăm despre noi și despre lume. Cu fiecare poveste pe care o spunem, devenim mai puternici și mai înțelepți!