Într-o căsuță mică și călduroasă din pădure, locuită de Elful Prâsnel și Zâna cea veselă, zorii aduceau o atmosferă de basm. Focul din șemineu trosnea jucăuș, iar flăcările dansau ca niște spiriduși luminoși, proiectând umbre magice pe pereți. Afară, vântul împrăștia fulgi de zăpadă care se rostogoleau prin aer ca niște steluțe argintii, așezându-se domol pe crengile copacilor.

Prâsnel și Zâna cea veselă locuiau împreună de ani buni, împărtășind dragostea lor pentru natură și magia pădurii. Crăciunul era sărbătoarea lor preferată, un moment când puteau sărbători prietenia lor și minunile pe care pădurea le oferea.

Într-o dimineață liniștită, Prâsnel s-a trezit cu nasul gâdilat de aroma delicioasă de ceai de mentă cu ghimbir și pâine dulce cu dovleac, care se cocea la cuptor. După ce a deschis ochii și și-a întins mâinile și picioarele peste cuvertura pufoasă, a sărit brusc din pat:

— Zâno, Zânooo! Știi ce zi e azi?

Prâsnel, cu ochii mari cât farfuriile, s-a împiedicat de papucii pufoși, tragând după el cuvertura. Zâna, care sorbea din licoarea magică și fredona un cântec vesel, aproape că a scăpat ceașca din mâini. Afară, câteva animale din pădure – Veverița glumeață, Iepurașul peltic, Căprioara balerină și Ursul tenor – priveau pe fereastră, chicotind.

— Prâsnel, să-mi stea inima! Nu dormeai tu? a spus Zâna, echilibrându-se pe vârfuri.

— Dormeam, Zâno, dar am visat un brad! Un brad de Crăciun! Trebuie să mergem acum să-l vedem și să-l aducem acasă! Acum, zic! Îl vom împodobi cu cele mai strălucitoare podoabe! Bradul e acolo în Grădinița Brazilor!

— Un brad, spui? a exclamat Zâna, amuzată de entuziasmul lui Prâsnel.

— Da, un brad, ca cei din apropierea căsuței noastre, dar într-un ghiveci mare, să aibă loc pentru rădăcini și să poată fi plantat înapoi în pădure.

— Bine, Prâsnel, dar să nu te miri dacă bradul nu se lasă adus acasă ușor. Au propria lor voință. S-ar putea să-ți dea de furcă!

Prâsnel a pornit vesel prin pădure, fluierând și topăind. Ajuns la Grădinița Brazilor, a început să se plimbe printre rândurile de brazi, adulmecând când unul, când altul, încercând să-l găsească pe cel din vis. Când, într-o clipă, a simțit o ramură peste căciulă.

— Bradule, tu ești! Te iau acasă. Te-am visat și trebuie să te împodobesc. Așa Crăciunul nostru va fi și mai strălucitor!

— Eu? Să vin cu tine? Ha, ha, ha! râse bradul, legănându-și crengile. — Crezi că e așa simplu? Îți dai seama câte ace trebuie să-mi scutur pe drum? Poate mă pierzi printre zăpezi sau, cine știe, mă atacă vreo veveriță! Nu mă ia acasă oricine!

Prâsnel a râs și s-a apropiat de brad, încercând să-l ia cu el. Dar bradul nu s-a lăsat ușor. Își înfășura crengile în jurul picioarelor lui Prâsnel, râzând cu poftă.

— Bine, fie, hai că vin cu tine, micuțule! spuse bradul în cele din urmă. — Dar doar dacă promiți că o să mă împodobești cu multă ciocolată și voie bună!

Când, în sfârșit, au ajuns acasă, Prâsnel, obosit și cu obrajii roșii, a scos cutia cu podoabe de Crăciun și a început să împodobească bradul.

Dar ce surpriză! De fiecare dată când atârna câte o podoabă, aceasta se transforma într-o creatură veselă! Un glob devenea o pisică pufoasă, o beteală se transforma într-un șoricel jucăuș. Prâsnel, uimit, făcea piruete anapoda și salturi, fără să înțeleagă ce se întâmplă.

— Ce se întâmplă aici? întrebă el, pierzându-și urechile.

În tot acest timp, animalele din pădure se adunaseră la fereastră, privind cu ochi mari. Veverița glumeață, care își sălta coada veselă, a început să explice:

— Știți, copacii sunt ca niște magicieni verzi care curăță aerul! Imaginați-vă că dioxidul de carbon este ca niște bile enervante care plutesc în aer. Copacii au frunze care sunt ca niște aspiratoare uriașe. Aceste frunze „înghit” bilele de dioxid de carbon și le transformă în aer curat!

Iepurașul peltic, cu urechile sale mari și cu o sâsâială amuzantă, adăugă entuziast: — Și apoi, copacii fac o magie numită fotosinteză! Frunzele folosesc energie solară de la soare – adică razele soarelui – pentru a transforma bilele de dioxid de carbon într-un fel de „pachete” cu oxigen! E ca și cum frunzele strecoară aerul stricat și-l transformă în aer proaspăt!

Căprioara balerină, rotindu-se elegant, completă: — Și nu e tot! Rădăcinile copacilor sunt ca niște conducte care beau apa din pământ. Ele ajută la menținerea pământului pe loc, ca să nu alunece în torente de apă. Rădăcinile adună și nutrienții din sol, pentru a ajuta copacii să crească mari și puternici!

Ursul tenor, cu vocea sa profundă, încheie: — Și mai este ceva! Brazii, în special, sunt mari susținători ai vieții pe timp de iarnă. Crengile lor acoperite cu un strat gros de ace de brad ajută la păstrarea apei în sol și protejează alte plante de vântul rece și de zăpada grea. De asemenea, ei ajută la menținerea unui microclimat plăcut în pădure, asigurând un loc unde pot viețui multe animale, chiar și în zilele cele mai reci!

Prâsnel asculta cu atenție, țopăind de uimire și râzând:

— Ce e acela microclimat? E o climă mică? Microscopică? Adică ceva mai mic decât mine?

Zâna explică:

— Ei bine, microclimatul este ca o pătură moale care acoperă pământul. Brazii și ceilalți copaci sunt ca niște supereroi care fac pădurea să fie mereu răcoroasă și plăcută, chiar și atunci când afară este foarte cald sau foarte rece. Ei „respiră” umiditatea din sol și o eliberează în aer, ajutând la menținerea unui aer proaspăt și răcoros. În plus, crengile lor protejează pământul și plantele mici, așa că pădurea rămâne un loc minunat și primitor pentru toate viețuitoarele!

Prâsnel a înțeles acum adevărata magie a pădurii. A zâmbit larg și, cu o inimă plină de bucurie, a declarat:

— Acum știu! Voi împodobi bradul nu doar cu globuri și beteală, ci și cu iubire, recunoștință și promisiunea că voi avea grijă de pădure pentru totdeauna!

Zâna cea veselă a făcut un semn ușor cu bagheta ei, iar în aer au început să plutească scântei colorate. Bradul, care până acum fusese jucăuș și pus pe șotii, a tresărit și a început să strălucească. Fiecare podoabă de pe el emana o lumină caldă și blândă, iar casa s-a umplut de o căldură magică.

— Uite, Prâsnel! a spus Zâna. — Bradul știe că ai învățat lecția cea mai importantă: natura ne oferă multe daruri, dar și noi trebuie să o protejăm și să o iubim.

Bradul, învăluit în lumina caldă, a vorbit din nou, dar de data aceasta cu o voce blândă și prietenoasă:

— Mulțumesc, Prâsnel! Promisiunea ta este darul meu de Crăciun. Așa cum m-ai împodobit cu grijă și iubire, eu voi continua să veghez asupra pădurii. Și să știi, oricând vei avea nevoie de ajutor, copacii vor fi aici pentru tine.

Prâsnel, uimit, s-a așezat lângă brad, privind cum steaua din vârf începea să pulseze ușor, ca o inimă care bătea în ritmul pădurii.

Afară, animalele pădurii dansau în jurul căsuței sub lumina lunii, iar fulgii de zăpadă se așterneau ca o pătură fină peste pădurea adormită. Sărbătoarea Crăciunului s-a transformat într-un moment magic, nu doar pentru Elful Prâsnel și Zâna cea veselă, ci pentru întreaga pădure. Iar bradul șugubăț, împodobit cu iubire și promisiuni, devenise, cu adevărat, vedeta Crăciunului.