Într-o seară răcoroasă de iarnă, cu nămeți până la geamuri, în bucătăria ei mică și plină de culoare, Zâna frământa cu drag un aluat lipicios pentru turtă dulce, gândindu-se la cei cărora le va dărui din ea. Aroma de scorțișoară și portocale umplea aerul, iar încăperea era decorată cu stele și constelații de bucurie. Crăciunul se apropia cu pași grăbiți, iar Zâna s-a lăsat prizonieră întrebărilor: „De unde vine Crăciunul? Cine l-a inventat? Ce înseamnă cu adevărat această sărbătoare?”

Pe când își lăsa mintea să zboare, ușa bucătăriei s-a deschis brusc, și Elf, pe numele lui Prâsnel, explodând de bucurie, a intrat val-vârtej, aducând cu el o rafală de aer rece și câțiva fulgi de zăpadă. Purta în palme o stea strălucitoare, încă fierbinte, lăsând în urmă o dâră de praf de stele. Steaua radia o lumină caldă dar slabă, și Prâsnel, cu obrazu-i roz de la frig, părea că va exploda de la atâta entuziasm.

— Zâno, Zâno, Zânoooo! strigă Prâsnel, săltând de pe un picior pe altul, parcă mai fericit decât un copil care a găsit cadourile de Crăciun înainte de timp. — Uite ce am găsit! O stea! Și știi ce înseamnă? Oamenii își pun dorințe când văd stele! Iar de Crăciun, dorințele chiar se împlinesc, nu-i așa?

Zâna l-a privit cu blândețe, ștergându-și mâinile de sorțul ei plin de făină. În timp ce Prâsnel dansa de bucuros, cu steaua ținută deasupra capului, Zâna nu a putut să nu zâmbească. Se gândea că Prâsnel era un exemplu perfect de entuziasm contagios, dar în același timp, cam împrăștiat.

— Ce dorință ți-ai pus, Prâsnel? întrebă ea.

— Ohoooo, Zâno! M-am gândit la ceva spectaculos! exclamă Prâsnel. — Vreau o sanie-rachetă, care să mă ducă până la capătul cerului! Și un ren magic care să îmi îndeplinească dorințele tot timpul anului! Ah, și un costum care să mă facă invizibil! Șiii... și o înghețată de căpșuni, care să nu se termine niciodată!

Prâsnel s-a oprit pentru o clipă, respirând adânc ca și cum și-ar fi spus toate dorințele într-o singură răsuflare. Zâna s-a apropiat de stea și a atins-o ușor. Steaua a început să lumineze mai tare, ca și cum simțea blândețea ei.

— Prâsnel, crezi că toate acestea te vor face fericit pentru totdeauna? întrebă Zâna, lăsându-i loc pentru reflecție. — Nu crezi că te-ai putea plictisi de înghețată? Sau că ar putea să te streseze și să te obosească plimbatul prin toate colțurile cerului cu sania-rachetă? Ce dorințe vei avea atunci?

Prâsnel se opri, privind steaua care palpaia din ce în ce mai slab, ca o lumânare care se stinge.

— Nu știu, Zâno… Poate că voi găsi altceva care să mă entuziasmeze, răspunse el, visând cu ochii deschiși la aventurile ce l-ar aștepta.

Zâna îl privi cu blândețe.

— Prâsnel, ascultă-ți dorințele cu atenție și calm. De unde vin ele? Sunt doar din capul tău? Sau și din inima ta?

— Din cap, evident! Acolo sunt toate gândurile și imaginile! răspunse Prâsnel, convins de logica sa simplă.

— Așa e, dar încearcă să-ți cauți dorințele și în inimă. Sunt aceleași dorințe acolo? întrebă Zâna, cu răbdare, dar și cu un strop de amuzament.

Prâsnel se străduia să coboare din cap în inima lui, luându-i câteva momente, într-un proces care părea să implice multă concentrare și puțin balet. Dar odată ce a ajuns acolo, a simțit o căldură plăcută care i-a cuprins tot corpul. Steaua a început din nou să lumineze puternic, ca și cum simțea căldura adevărată a dorințelor sincere.

— Ei, Prâsnel? Ce dorințe se regăsesc acum în inima ta? întrebă Zâna.

— Simt… simt că aș fi fericit să eliberez steaua asta. Aș vrea să se întoarcă pe cer, să lumineze pentru toți cei care au nevoie de ea. Și, Zâno, simt că aș vrea să-ți cânt un colind omenesc, de Crăciun. Simt recunoștință, așa, simplu… Și asta mă face fericit.

Prâsnel, cu ochii strălucind, adăugă:

— Îmi place starea ta de bucurie și liniște. Mă face și pe mine fericit. E ca și cum fericirea ta îmi luminează inima.

Zâna îl privi cu dragoste, simțind o emoție profundă.

— Prâsnel, asta este magia adevărată: când dorințele noastre aduc lumină nu doar în viețile noastre, ci și în viețile celorlalți.

— Daa, continuă Prâsnel, acum înțeleg că nu doar eu m-aș bucura de lumina acestei stele. Toți elfii și toate zânele, nu doar din povestea noastră, ci din întregul univers, vor simți magia ei. Și asta… asta mă face cu adevărat fericit!

Pe măsură ce Prâsnel își exprima dorințele sincere, steaua devenea tot mai strălucitoare, până când, într-o explozie de lumină, s-a ridicat din palmele lui și s-a înălțat înapoi pe cer, luminând întregul univers. Toți elfii și toate zânele au simțit acel moment de fericire și liniște, iar Crăciunul părea mai strălucitor ca niciodată.

Zâna a râs cu bucurie, observând cum fericirea lui Prâsnel era contagioasă.

— Ei bine, Prâsnel, ai înțeles. Adevărata magie a Crăciunului vine din inimă, iar dorințele care ne fac cu adevărat fericiți sunt cele care aduc lumină și celorlalți.

În timp ce Zâna continua să frământe turta dulce, simțea că fiecare bucată de aluat adusă la viață cu dragoste și magie va aduce bucurie nu doar în propria ei viață, ci și în viețile tuturor celor care vor gusta din ea. Crăciunul e un moment de reflecție și lumină, și, prin dorințele sincere și bucuria împărtășită, magia sărbătorii se răspândește în toate colțurile lumii.